Care sunt cele mai importante sărbători ale evreilor. Cu ce tradiții se remarcă aceștia

22 07. 2020, 10:06

Evreii reprezintă cea mai mare parte a populației din Israel și sunt adepții religiei iudaice sau mozaice. Sărbătorile acestora sunt extrem de diferite de cele pe care le cunoaștem noi. De asemenea, evreii au alte tradiții față de ale noastre.

Evreii, ”fiii lui Dumnezeu”

Evreii reprezintă un popor care a luat naștere în Palestina antică. Numele lor înseamnă în ebraică ”fiii lui Dumnezeu”. Religia evreilor este cea iudaică sau mozaică. În Israel, evreii sunt majoritari. Aceștia reprezintă peste 74% din populație și vorbesc limba ebraică, varianta modernă. Ultimele calcule au arătat faptul că la nivel global, sunt peste 15 milioane de evrei. Dintre aceștia, aproape 6 milioane locuiesc în Statele Unite ale Americii.

Evreii au foarte multe sărbători și tradiții, pe care le respectă cu sfințenie. Aceștia folosesc calendarul Gregorian și de aceea, pentru evrei, anul nou începe pe 4 septembrie și ține până pe 6 septembrie. Această sărbătoare este una aparte pentru ei. Evreii consideră că atunci este momentul lor de întâlnire cu Dumnezeu.

Sunt judecați pentru faptele lor și Dumnezeu decide dacă merită să fie iertați sau nu. În acest sens, fiecare evreu primește o semnătură, valabilă timp de 10 zile. Ziua în care expiră aceasta se numește ziua de Yom Kipour, cea mai importantă din calendarul lor.

Pentru evrei, sărbătorile se împart în mai multe categorii: ”yom tov”, adică ”zi bună”, ”hag” sau ”moed”. Cele din prima categorie sunt zilele în care nu se muncește. Există însă și sărbători în care se lucrează. Acestea poartă denumirea de Hol Hamoed. Sărbătorile care conțin cuvântul ”hag” sunt cele de bucurie deplină.

De asemenea, cifra 7 este extrem de importantă pentru evrei. De exemplu, Sabatul se sărbătorește o dată la 7 zile, anul sabatic are loc o dată la 7 ani, iar luna nouă din cea de-a șaptea lună este celebrată cu mult fast. În plus, sărbătoarea Pentecoste este la 7 săptămâni după Paște, iar sărbătoarea Paștelui și a Azimilor durează 7 zile.

Sărbătorile importante ale evreilor

Una dintre cele mai importante sărbători ale evreilor este Paștele. Aceasta este unită cu sărbătoarea Azimilor. Evreii le sărbătoresc împreună, pentru că astfel își aduc aminte de eliberarea lui Moise din Egipt.

Sărbătoarea Săptămânilor sau a Recoltei se numește Savuot și are loc la 50 de zile după Paște. Așa cum îi spune numele, este o zi dedicată agriculturii. Sucot reprezintă Sărbătoarea Corturilor și se celebrează atunci când se termină de cules recolta.

Sabatul reprezintă una dintre sărbătorile care îi caracterizează cel mai bine pe evrei. Aceasta are loc o dată la 7 zile, când nicio muncă nu mai este permisă. Sabatul începe vineri seară, înainte de apusul soarelui, și se încheie în noaptea de sâmbătă. La începutul Sabatului, evreii aprind lumânări Sabat și recită Kiddush, deasupra unei cupe cu vin. Sărbătoarea se termină cu o rugăciune, denumită ”Havdalah”.

Cea mai importantă sărbătoare a evreilor este însă Iom Kipur sau Ziua Ispășirii. Aceasta include un post total de 25 de ore și are loc în cea de-a 10-a zi din luna a șaptea. Este cea mai solemnă zi din an. Evreii nu au voie să mănânce, să bea, să se spele sau să întrețină relații sexuale.

Yom Hashoa este ziua dedicată Holocaustului. Evreii comemorează atunci milioanele de oameni uciși în timpul Holocaustului. În ziua respectivă, la ora 11, oamenii se opresc din ceea ce fac și păstrează un moment de tăcere în amintirea victimelor.